Dan Ștefan Cojocaru: „S-a format un nucleu, cum a fost la echipele care au câștigat cele 6 titluri europene”
România a obținut, pentru a doua oară consecutiv, titlul de vicecampioană a Europei. După performanța din Ucraina din 2018, acum tricolorii s-au clasat pe locul 2 și în Slovacia, în acest an. Dacă antrenorii au fost diferiți la aceste două turnee, managerul echipei naționale a fost același, Dan Ștefan Cojocaru.
„Mops”, așa cum este el cunoscut de toți din lumea minifotbalului, a pus umărul la multe dintre performanțele echipei naționale din ultimii ani. În ciuda faptului că a fost încercat de o delicată problemă de sănătate chiar înainte de turneu, Mops a făcut tot posibilul și a fost alături de lotul echipei naționale la turneul de la Kosice, încheiat sâmbătă.
Site FRM: Domnule Cojocaru, o nouă performanță pentru echipa națională, locul 2 la EURO, la fel ca în 2018, după un turneu puternic, cu echipe bune. Cu ce impresii rămânem acum la final?
Dan Cojocaru: Da, un turneu de EURO este întotdeauna un turneu final, cu 24 de țări la start. România, ca de obicei, a pornit printre favorite, o echipă bună, după 2 ani și ceva de pandemie în care n-am putut pregăti foarte multe, doar două meciuri amicale cu Bulgaria la Ruse și 3 zile de semi-cantonament la Oradea, înainte de EURO.
Am avut o grupă destul de grea, ținând cont că Azerbaidjanul, din grupa noastră, a câștigat turneul, o grupă cu rezultate bune pentru noi. Apoi, în sferturi am avut cel mai greu hop, cu Cehia, după un joc dominat cap-coadă, cu 4 bare, ne-am calificat la penalty-uri, a urmat Bulgaria în semifinale, am jucat bine, dar ei s-au apărat și au dus meciul tot la penalty-uri. Și-au îndeplinit obiectivul, au ajuns acolo, dar șansa a fost de partea noastră.
A venit această finală în care noi am căzut puțin fizic, jucătorii erau puțin obosiți, dar chiar și așa repriza a doua i-am dominat pe adversari cap-coadă, cu ocazii foarte mari. Din păcate, acea greșeală de la gol, din ultimele secunde ale primei reprize, a fost fatală și am pierdut acest titlu european.
Eu spun că meritam acest titlu cu prisosință, nu numai noi am spus asta, ci și persoanele care au fost acolo, de la celelalte Federații, care au spus că echipa României a fost, de departe, cea mai bună de la acest EURO.
Site FRM: Vorbim despre o nouă performanță, minifotbalul ne-a obișnuit cu asta, la aproape fiecare turneu european, 8 turnee din 10, ne-am întors acasă cu o medalie. Este minifotbalul un sport al performanței în România?
D.C.: Da, ținând cont la ce performanțe sunt în sportul românesc la acest nivel, eu cred că minifotbalul este un sport care face performanță încontinuu, de ani buni, dar nu este răsplătit pe măsura performanțelor. Dacă putem compara, cum au fost primiți azerii acasă, din postura de campioană a Europei și noi, vicecampioană a Europei, pe noi nu ne-a căutat nimeni, iar ei au fost primiți de președintele țării și de ministrul Tineretului și Sportului, li s-a pus la dispoziție un autocar decapotabil, cu care au făcut turul orașului Baku, aplaudați de toți, plus multe alte premii despre care nu știm noi.
Eu văd o diferență de la cer la pământ, o țară mică precum Azerbaidjan și România, o țară de 6 ori campioană europeană, de două ori vicecampioană europeană și de două ori medaliată cu bronz la Mondial. Ar trebui să fim mult mai bine băgați în seamă, mai ales că de anul acesta, Federația Română de Minifotbal este sub tutela Ministerului Sportului.
Site: Este important ca această susținere din partea autorităților să vină și acum, când începem pregătirile pentru Mondialul de anul viitor, din Emiratele Arabe Unite, nu?
D.C.: Mondialul este nu numai visul meu, ci și al tuturor iubitorilor de minifotbal din România, să fim campioni mondiali. Este un titlu care ne lipsește, este un vis personal al meu, m-am ocupat mult timp de echipa națională, este o ambiție personală de a deveni campion mondial. Ar fi cea mai mare realizare posibilă pentru o echipă națională, pentru țara pe care o reprezintă această echipă.
Ar fi fantastic să câștigăm titlul mondial în UAE la anul, am vorbit și cu ceilalți membri din CEx, vom acorda o mult mai mare atenție echipei naționale, vor fi mult mai multe acțiuni de pregătire în vederea pregătirii Mondialului. Vom putea alinia o echipă mai puternică, din toate punctele de vedere, față de cea de la acest European.
Site: Cu ce impresii rămânem de la Kosice, după un Campionat European la un nivel ridicat, atât din punct de vedere al jocului, cât și al condițiilor oferite echipelor, plecând de la arena unde s-au jucat meciurile?
D.C.: Organizatoric, nivelul a fost foarte ridicat, arena, hotelurile, teren de antrenament, faptul că am avut un voluntar permanent la dispoziția noastră. Organizatoric, totul a fost la superlativ, din partea Federației Slovace și a Federației Europene.
„Rămânem cu o echipă frumoasă, un grup unit, făcut în cele câteva zile în care am fost împreună. Eu cred că băieții și antrenorul au dat tot ce au putut, ce au avut mai bun, pentru țară, pentru tricolor. Au dat dovadă de patriotism pentru că nu jucăm pe sume de bani, pe prime, ei au venit pentru țară, pentru culori, pentru echipa națională. Nu am ieșit campioni, dar și titlul de vicecampioni este unul meritoriu, care ne dă speranțe, la tot ce am văzut acolo, pentru următoarele competiții. S-a format un nou nucleu, cum a fost la echipele care au obținut cele 6 titluri europene, un nucleu cu speranțe mari pentru viitor.”