Cronică meci Kazahstan | România trece, din nou, la penalty-uri de kazahi și e în finala EMF EURO 2024!

La un pas să cucerească universul! Calificare la pachet cu emoții!

Semifinale | România – Kazahstan 1-1 (4-2 după loviturile de departajare)
Goluri: Mircea Ungur (min. 37) / Dias (min. 17)
La loviturile de la 7 metri, au înscris: Balogh, Șumălan și Po
p

Totul a fost trăit la maxim, și de pe teren, de jucători, și de acasă ori din tribune.
O partidă in care, la debut, Kazahstanul a jucat foarte hotărât, au părut mai puternici fizic, în prima repriza, au stat mult în terenul nostru, au combinat rapid, se închideau bine în defensivă și alergau foarte mult. În minutul 2, Pop, aflat in apropierea careului advers, pasează înapoi la Mocanu, acesta trage tare, de la 15 metri, peste poartă. În minutul 10, Ungur execută o lovitură liberă, din banda dreaptă, unghi închis, de la 7 metri de poarta adversă, direct pe poartă. Portarul kazah. Rushinas, excelent de altfel în prima parte, respinge.

Jucătorii din Kazahstan parcă aveau și două perechi de plămâni si sistem „turbo de propulsie”, în minutul 16, Dias Yeginzhanov, aflat la 4 metri de poarta noastră, perpendicular pe aceasta, primește ideal mingea de la un coechipier, șutează simplu și este 1 la 0 pentru Kazahstan.

În minutul 23 asistăm la prima „sosire”, în jumătatea adversă, a lui Nițu, materializată cu un șut al acestuia din 15 metri, scos din vinclu de Rushinas. Pe final de primă parte, Ungur șutează din 15 metri, dar respinge același portar kazah.

În repriza a doua, Kazahstanul a cedat mult din teren, băieții noștri au schimbat planul tactic, construind mai multe atacuri, au pus presiune pe adversari. Repriza putea să înceapă de coșmar pentru ai noștri, dar Nițu intervine excelent la un șut de la marginea careului. La poarta cealaltă, Balea trimite puțin peste din poziție ideală, în minutul 28. În minutul 32, Nechita, aproape de poartă, șutează puternic pe cadrul ei, mingea e respinsă de portar. Imediat, în minutul 34, Balea pasează la Mocanu, acesta îl vede perfect pe Sîplăcan, care ratează din 2 metri, o ocazie uluitoare, mingea fiind respinsă din poarta lăsată aproape goală de căpitanul kazahilor, Kislytin. După multe acțiuni de poartă ale băieților noștri, apărarea adversă cedeazăv în sfârșit, în minutul 37: Balea aruncă de la margine, mingea ajunge la Ungur, aflat la 7 metri de poartă, iar acesta reușește o semi-foarfecă de toată frumusețea, la colțul lung, gol România, Rushinas e bătut, 1 la 1!

Mult consum de energie, multe faze de poartă și după ce Romania a egalat, dar in timpul regulamentar, scorul a rămas 1 la 1. De notat, bara lui Mocanu din unghi închis, în minutul 49, cu Șaim așteptând pasa în gura porții, pasă care nu a mai venit însă.

A venit momentul executării loviturilor de departajare. Un final clasic cu kazahii, ca la EURO 2018 și Mondialul de anul trecut. Emoții mari peste tot, printre jucători, oficiali, suporteri. Pentru România au înscris, pe rând, din lovituri de la 7 metri, Balogh, Șumălan și Pop, iar al doilea executant al kazahilor a trimis în transversală. Golul lui „Vanea” a declanșat fiesta pe teren și în tribune, printre inimoșii noștri suporteri care ne-au încurajat fantastic pe tot parcursul jocului. Le mulțumim din suflet și aseară am simțit că România a jucat pe teren propriu!

„Tricolorii” vor juca în această seara, de la ora 21:45, ora României, FINALA Campionatului European, contra Serbiei. Hai România!