Dedeman Oradea și Catena Racing Team s-au întors cu medalii de la EURO Business Cup

România a fost reprezentată în perioada 18-22 octombrie de 6 echipe la EURO Business Cup, competiție internațională ce a avut loc în Antalya, Turcia, rezervată echipelor de la Firme și Instituții. Dedeman Oradea, cmapioana națională, a obținut medaliile de argint ale turneului în timp ce Catena Racing Team s-a clasat pe locul 3, adjudecându-și bronzul.

26 de echipe au luat parte în Antalya, la Starlight Resort, la ediția din acest an a EURO Business Cup. Dintre cele 6 echipe românești, doar Kablutronik Târgoviște, bronzul național de la Brașov nu a depășit faza grupelor. Sorții nu au fost favorabili alor noștri, care au avut parte de două dueluri 100% românești în optimile de finală. Catena a trecut clar de Romgaz Mureș, scor 6-0, în timp ce Dedeman și IPA 2 Bihor au reeditat finala Campionatului Național. La fel ca la Brașov, jocul s-a încheiat la egalitate, 1-1 și a fost nevoie de lovituri de la 7 metri pentru a stabili învingătoarea. Tot la fel ca la Brașov, s-a impus Dedeman, deși acum IPA 2 a avut penalty-ul decisiv pentru calificare, pe care l-a irosit însă. Tot în optimi, campioana europeană en-titre, Gemina Cluj, a fost eliminată de o echipă din Turcia, Gurmar, scor 1-2.

Dedeman și Catena au reușit să depășească faza sferturilor de finală și s-au întâlnit în semifinale. După o primă repriză de excepție, Dedeman a condus cu 3-0 la pauză și Catena nu a mai putut întoarce scorul, la final tabela arătând un 3-1 pentru orădeni.

Catena a obținut totuși bronzul competiției, după o finală mică decisă la penalty-uri cu Gurmar, în timp ce Dedeman nu a făcut un meci bun în finala cu Azersun, din Azerbaidjan, finală pierdută cu scorul de 0-4. Rămâne totuși o performanță foarte bună pentru minifotbalul românesc, care obține cinci din ultimele 6 medalii la Business Cup. Anul trecut, pe podium, s-au clasat, în ordine: Gemina, Catena și Florea Grup Alba.

De asemenea, în acest an, Ajax Dulcisimo Galați s-a clasat pe locul 2 la EMF Champions League, iar AEK Oradea pe locul 4, în timp ce la EMF Eurocup am avut parte de un podium 100% românesc, cu: Borussia Sibiu campioană, urmată de Reggio Liriada Brașov și Nova Vita Târgu Mureș.

Lot jucători Dedeman Oradea – locul 2 la EURO Business Cup

Bogdan Hojda (GK), Cosmin Hava (GK), Adrian Micaș, Sorin Ungur, Bogdan Mintaș, Erik Tiponut, Andrei Ferik, Claudiu Copil, Sorin Ban, Andrei Șumălan, Raul Dubere, Daniel Juhas, Cristian Fitero.
Staff: Ionuț Mateiu (antrenor) și Florina Iordănescu (manager)

Lot jucători Catena Racing Team – locul 3 la EURO Business Cup

Andrei Vlăsceanu, Dragoș Nițu, Ionuț Tutunaru (cpt.), Mircea Popa, Adrian Cruceană , Alexandru Nechita, Nicolae Tălpeanu, Mihai Cană, Gabriel Tirtau, Mihai Tirtau, Marius Aranghel, Dragoș Zaharia, Cornel Lepădatu, Tănase Mușat și Mihai Prodan.
Staff: Virgil Bejenaru (antrenor) și Ovidiu Gorcea (manager)

Românii au obținut și două premii individuale:

  • Andrei Șumălan, cel mai bun atacant
  • Dragoș Nițu, cel mai bun portar

Competiția a fost organizată de Federația Europeană de Minifotbal (EMF) în colaborare cu Fair Play Events, reprezetată prin Cem Durul.