Lotul lărgit de 20 jucători al României pentru EMF EURO 2024
Echipa națională de minifotbal a României, campioană mondială și vicecampioană europeană, va participa, în perioada 1-8 Iunie 2024, la EMF EURO. Campionatul European, cu 24 de echipe la start, urmează să aibă loc la Sarajevo, în Bosnia, acolo unde „tricolorii” noștri fac parte din grupa D, alături de: Ungaria, Polonia și Turcia.
Direcția Tehnică a Federației Române de Minifotbal face publicității lotul lărgit de 20 de jucători pentru EMF EURO, lot din care se vor alege jucătorii care urmează să participe la Campionatul European.
Lot lărgit – România pentru Campionatul European de Minifotbal, EMF EURO 2024
# | Prenume și Nume | Post | Vârsta | Echipa de club |
1 | Daniel Constantinescu | Portar | 24 ani | Tazmannschaft București |
2 | Dragoș Nițu | Portar | 29 ani | Sam Vig CCM Bistrița |
3 | Ionuț Neacșa | Portar | 35 ani | Nova Vita Târgu Mureș |
4 | Mircea Popa | Jucător | 36 ani | Extratereștrii Bistrița |
5 | Marius Balogh | Jucător | 24 ani | Grand Hill & Ony Oradea |
6 | Gabriel Dumitrașcu | Jucător | 23 ani | Chedra Tax Ploiești |
7 | Raul Dumitrovici | Jucător | 22 ani | Sam Vig CCM Bistrița |
8 | Vlad Mocanu | Jucător | 24 ani | Inter Traian Vaslui |
9 | Vasile Pop | Jucător | 33 ani | Sam Vig CCM Bistrița |
10 | Saron Chirică | Jucător | 30 ani | Old Boys București |
11 | Alexandru Nechita | Jucător | 32 ani | Luxury & Maria și Ion București |
12 | Andrei Ferik | Jucător | 26 ani | Bad Boys Oradea |
13 | Viorel Șaim | Jucător | 33 ani | Nova Vita Târgu Mureș |
14 | Iulian Sîplăcan | Jucător | 30 ani | Nova Vita Târgu Mureș |
15 | Andrei Șumălan | Jucător | 29 ani | Bad Boys Oradea |
16 | Claudiu Morariu | Jucător | 25 ani | Pro Fotbal Sibiu |
17 | Marius Ionescu | Jucător | 32 ani | Sam Vig CCM Bistrița |
18 | Andrei Balea | Jucător | 30 ani | Nova Vita Târgu Mureș |
19 | Mircea Ungur | Jucător | 34 ani | Nova Vita Târgu Mureș |
20 | Cătălin Tineiu | Jucător | 25 ani | Juventus Sibiu |
Staff-ul echipei naționale:
Virgil Bejenaru (antrenor), Dan Ștefan Cojocaru (manager general), Mircea Trifan (staff medical), Alin Pașcan (maseur) și Ovidiu Gorcea (analist video).
Din lotul lărgit fac parte 12 campioni mondiali, de la ediția din toamna trecută, din Emiratele Arabe Unite: Nițu, Neacșa, Popa, Balogh, Dumitrașcu, Mocanu, Pop, Chirică, Ferik, Șumălan, Balea și Ungur.
Dan Ștefan Cojocaru, manager general România:
„Este un lot care cuprinde, în proporție de peste 90%, jucători care au fost la cele două acțiuni premergătoare acestui EURO, la Oradea și Podgorica. Au fost 4 meciuri foarte bune în Muntenegru, acesta a fost și motivul pentru care am ales acest turneu, care fiind foarte aproape de anunțarea lotului, îi permitea antrenorului Bejenaru să-și facă o idee cât mai clară asupra celor 20 de jucători selecționați.
Toți cei 17 jucători care au mers la acțiunea din Muntenegru fac parte din acest lot, la care se adaugă Ungur, un component cu vechime la națională, care a avut ceva probleme medicale și nu a putut merge la Podgorica. De asemenea, Neacșa, care din cauza serviciului său militar, nu și-a putut lua liber, păstrându-și „liberele” pentru EURO, dar și Tineiu care a fost de mai multe ori în atenția echipei naționale.
Acesta este lotul, de aici antrenorul Bejenaru, cu cel puțin 10-12 zile înainte de începerea EURO, va alege lotul final pentru Sarajevo.”
Virgil Bejenaru, antrenor România:
„Lotul lărgit pentru acest Campionat European este unul care îmbină experiența și maturitatea dobândită în ultimele campanii oficiale internaționale cu tinerețea și dorința de afirmare a unor debutanți sau cvasi-debutanți.
Având în vedere că nu am avut nicio competiție internă oficială la nivel regional sau național, este normal ca pe această listă să se regăsească mulți dintre băieții care au dus greul Campionatului Mondial. Din păcate, din lista inițială, unii băieți au spus pas acestei convocări din cauza unor evenimente în plan personal/familial (Bourceanu, Covaci, Acatrinei, Pânzaru). Nemițanu, de pe altă parte, unul din cei doi stângaci din lotul de la C.M., a devenit ineligibil pentru acest Euro, fiind cooptat în lotul național de futsal și disputând câteva meciuri în preliminarile C.M. 2024.
Din lot fac parte:
– jucători cu mare experiență: Popa, Chirică, Ungur, Balea;
– jucători maturi, unii dintre ei tineri: Balogh, Pop, Nițu, Neacșa, Ferik, Șumălan, Ionescu, Mocanu, Șaim, Nechita, Sîplăcan (ultimii trei stângaci);
– tineri debutanți sau cvasi-debutanți, dornici de afirmare: Dumitrașcu, Dumitrovici, Tineiu, Constantinescu, Morariu.
Toți acești jucători au mai fost în „sânul” echipei naționale, cel puțin la două acțiuni, deci cunosc identitatea și valorile care guvernează acest grup. Ne bazăm și la acest Euro pe unitatea și forța grupului, sper să formăm din nou aceeași familie unită, care să ducă naționala României pe cele mai înalte culmi ale podiumului continental. Hai România!”