Lotul României de 15 jucători pentru WMF World Cup 2023

Echipa națională a României, de 6 ori campioană a Europei (2010-2015), vicecampioană la ultimele două ediții (2018 și 2022) și medaliată cu bronz la ultima ediție de Campionat Mondial (Australia 2019) participă, în perioada 26 octombrie – 4 noiembrie, la WMF World Cup, competiție supremă la nivel mondial, găzduită în acest an de Emiratele Arabe Unite, în spectaculoasa locație, Ras al Khaimah.

Campionatul Mondial de Minifotbal adună la start 32 de echipe, iar România face parte din grupa D, alături de SUA, Spania și Bahrain. Din cele trei ediții care au avut loc până în prezent, „tricolorii” noștri au obținut de două ori bronzul: în 2015 în SUA și în 2019 în Australia și o dată s-au oprit în optimi, în 2017 în Tunisia. Astfel, România caută acum singurul titlu major care-i lipsește din palmares, deoarece la nivel european, ai noștri sunt cei mai decorați jucători din istoria competiției care a debutat în 2010.

După cele două stagii de pregătire din acest an, desfășurate la Galanta, în Slovacia, în luna mai, respectiv Bistrița, la finele lunii septembrie, precum și după turneele naționale și internaționale de club din acest an, antrenorul Virgil Bejenaru s-a decis asupra lotului final de 15 jucători care vor face deplasare în Emirate. Din acest lot lipsește, din păcate, Alexandru Bourceanu, fostul jucător cunoscut al celor de la Steaua București accidentându-se la braț în cel de-al doilea joc amical cu Bulgaria de la Bistrița și fiind nevoit să ia o pauză de minim 7 săptămâni din activitate.

Lot România la WMF World Cup 2023

Portari:

  1. Ionuț Neacșa – 34 ani (Nova Vita Târgu Mureș)
  2. Dragoș Nițu – 28 ani (Reggio Liriada Brașov)
  3. Laszlo Klein – 47 ani (Nova Vita Târgu Mureș)

Jucători:

  1. Vasile Pop – 32 ani (Sam Vig CCM Bistrița)
  2. Mircea Popa – 35 ani (Juventus Sibiu)
  3. Andrei Balea – 30 ani (Nova Vita Târgu Mureș)
  4. Mircea Ungur – 34 ani (Nova Vita Târgu Mureș)
  5. Andrei Nemițanu – 30 ani (Glissando Timișoara)
  6. Vlad Mocanu – 24 ani (Premier Iași)
  7. Bogdan Covaci – 34 ani (Sam Vig CCM Bistrița)
  8. Andrei Ferik – 25 ani (Bad Boys Oradea)
  9. Saron Chirică – 30 ani (Old Boys București)
  10. Marius Balogh – 23 ani (Bad Boys Oradea)
  11. Andrei Șumălan – 29 ani (Bad Boys Oradea)
  12. Gabriel Dumitrașcu – 23 ani (Chedra TAX Ploiești)

Staff:

  1. Virgil Bejenaru – antrenor
  2. Laszlo Klein – antrenor secund
  3. Dan Ștefan Cojocaru – manager
  4. Cristian Lupu – director tehnic

Pe lângă jucători consacrați deja la lot, precum: Popa (multiplu campion european), Ungur, Klein și Balea (toți 3 medaliați cu bronz la Mondial – 2019 și vicecampioni europeni – 2022), Nemițanu (dublu vicecampion european – 2018 și 2022), Neacșa, Ferik și Balogh (toți 3 vicecampioni europeni în 2022), Chirică (vicecampion european în 2018), lotul cuprinde și nume debutante la un turneu final pentru echipa națională: Nițu, Pop, Mocanu, Covaci, Șumălan și Dumitrașcu.

Antrenorul Virgil Bejenaru a condus echipa noastră deja la WMF World Cup din urmă cu 4 ani, acolo unde România a obținut bronzul competiției, fiind cea mai bine clasată națională europeană, dar și la EMF EURO de anul trecut, din Slovacia, acolo unde România a obținut medaliile de argint.

Programul meciurilor României în grupa D la WMF World Cup 2023

 România –  Bahrain

Joi, 26 octombrie, ora 18:45 (ora noastră)

 România –  Spania

Sâmbătă, 28 octombrie, ora 16:15

 România –  SUA

Luni, 30 octombrie, ora 21:15

Toate jocurile echipei noastre naționale de la WMF World Cup vor fi transmise în direct de postul național de televiziune Digisport.

Deținătoarea trofeului este echipa națională a Mexicului, care a învins România în semifinale, după prelungiri (2-1) la turneul din urmă cu 4 ani din Australia și care s-a impus apoi clar, 4-0, în finala cu Brazilia.

Comments (2)

  1. Dragos Nitu convocat la nationala Romaniei pentru WMF WORLD CUP 2023 – Liga Pro

    […] Lotul complet al echipei nationale poate fi vazut aici: https://frminifotbal.ro/lotul-romaniei-de-15-jucatori-pentru-wmf-world-cup-2023/ […]

  2. Începe Mondialul de minifotbal! Jucători sibieni în lot. VEZI programul României – Ziarul Mesagerul de Sibiu

    […] Campionatul Mondial de Minifotbal reunește la start 32 de echipe. România face parte din grupa D, alături de SUA, Spania și Bahrain. Este a 3-a ediție a WMF WORLD CUP, „tricolorii” reușind să cucerească de două ori bronzul – în 2015 în SUA și în 2019 în Australia. În 2017 s-au oprit în optimi, în Tunisia. „România caută acum singurul titlu major care-i lipsește din palmares, deoarece la nivel european, ai noștri sunt cei mai decorați jucători din istoria competiției care a debutat în 2010.“, anunță Federația Română de minifotbal. […]

Comments are closed.