Foști jucători din „Generația de Aur” a României, alături de naționala de minifotbal
Echipa națională a României a primit încurajări, înainte de plecarea la WMF World Cup – Ras al Khaimah (EAU), de la câțiva foști mari jucători ai naționalei de fotbal, componenți ai „Generației de Aur”, care ne-au făcut bucuroși pe toți în urmă cu 25-30 de ani.
Florin Răducioiu, Adrian Ilie sau Bogdan Stelea, în prezent ambasadori ai partenerului FRM, @Superbet, au fost prezenți marți, în cantonamentul echipei de la Izvorani și au stat de vorbă cu elevii lui Virgil Bejenaru, oferindu-le suport moral și încredere înaintea debutului la ediția a patra a Campionatului Mondial de Minifotbal.
Primul meci al României la Mondial este programat pentru joi, 26 octombrie, de la ora 18:45 (ora României), o oră mai târziu în Ras al Khaimah, în direct pe Digisport și Prima Sport.
Florin Răducioiu a fost alături de naționala noastră și la cele două jocuri amicale cu Bulgaria de la Bistrița, de la începutul lunii octombrie, meciuri câștigate de tricolori.
Vă mulțumim domnilor pentru tot sprijinul acordat! Vă asigurăm de toată admirația noastră!
Florin Răducioiu – 40 de selecții și 21 de goluri în naționala României
Adrian Ilie – 55 de selecții și 13 de goluri în naționala României
Bogdan Stelea – 91 de selecții în naționala României