Platforma mobilă SmartKick a fost prezentată la Deva
Sâmbătă, 17 decembrie, a avut loc la Deva evenimentul sportiv multiplicator de tip Grassroots, prin care platforma SmartKick a fost prezentată publicului. Aplicația a fost deja testată în competiția Superliga de minifotbal din București, iar acum la Deva, toate rezultatele fiind transmise dezvoltatorilor aplicației, din Bulgaria, pentru eliminarea bug-urilor, în așa fel încât aplicația să fie pusă la punct în următoarele 3 luni, pentru a deveni aplicabilă la scară mare.
La evenimentul de la Deva, organizat de coordonatorul proiectului SmartKick pentru România, Attila Takacs, secretar general al FRM, au mai fost prezenți: Ioan Onicaș, președintele FRM, Ovidiu Tâlvan, președintele FMR-ONG, Octavian Goga, membru în CEx FRM și implicat direct în proiect, Dan Ursu, vicepreședinte FMR-ONG și David Alberti Constantinescu, ofițer de presă al FRM, secretar general al FMR-ONG, implicat și el, de asemenea, în dezvoltarea proiectului. Pe parcursul ultimilor doi ani, au avut loc întâlniri între reprezentanții celor 5 parteneri implicați în proiect, România, Bulgaria, Italia, Slovacia și Turcia, la Sofia, Roma, Bratislava sau Cluj Napoca.
La Deva, organizatorii locali au coordonat un joc amical între delegații echipelor implicate în Campionatul Realsport, iar la final aceștia au asistat la prezentarea platformei mobile, SmartKick la Baza Sportivă Realsport. Planul este ca această aplicație să fie folosită de la nivel european, EMF, în toate țările afiliate la Federația Europeană, la nivel național și mai departe la nivel local. Se dorește ca aplicația să fie folosită de toate campionatele de minifotbal din România de la startul sezonului viitor, 2023-2024.
Acest proiect european dezvoltat, în ultimii doi ani de zile, prin intermediul unui program Erasmus+ al Uniunii Europene, în colaborare cu reprezentanți ai minifotbalului din: Bulgaria, Italia, Turcia sau Slovacia, are ca produs final „Platforma media SmartKick” – website și aplicație mobilă, menită să vină în ajutorul organizațiilor sportive de minifotbal în vederea organizării competițiilor sau turneelor în cele mai bune și moderne condiții din punct de vedere al activităților media. Prin intermediul acestei platforme, participanții/jucătorii sau chiar fanii vor găsi, în timp real, într-un singur loc, toate informațiile utile privind competiția respectivă.
SmartKick are ca scop crearea unui sistem digital unificat de gestionare a campionatelor și turneelor din lumea minifotbalului, creând noi canale de comunicare între toți participanții la joc, îndeplinind scopul principal al proiectului – crearea condițiilor pentru un acces rapid și ușor la minifotbal în orice loc din Europa. Platforma va contine mai multe module operaționale: de informare, de turneu, video, de comunicare, de sănătate, de infrastructură interactivă și de stimulare.