România dispută două meciuri de verificare cu Bulgaria, la Bistrița. Vezi lotul convocat de Virgil Bejenaru
Echipa națională de minifotbal a României, medaliată cu bronz la ultima ediție a Campionatului Mondial (Perth, Australia – 2019) intră pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru ediția din acest an a WMF World Cup, programată să aibă loc la Ras al Khaimah, în Emiratele Arabe Unite, între 26 octombrie și 4 noiembrie.
Astfel, România va susține cel de-al doilea stagiu de pregătire din acest an, după EMF Nations Games de la Galanta, din Slovacia, din luna mai. Trupa pregătită de Virgil Bejenaru se va reuni în acest sfârșit de săptămână la Bistrița, acolo unde va susține și două jocuri de verificare, contra reprezentativei similare a Bulgariei. Cele două forțe ale minifotbalului european s-au mai întâlnit recent, la ultima ediție de EMF EURO, anul trecut la Kosice, în Slovacia, acolo unde România a trecut de Bulgaria, în semifinale, la penalty-uri, după 0-0 în timp regulamentar. România avea să obțină argintul competiției europene, în timp ce Bulgaria a luat medaliile de bronz.
Antrenorul Virgil Bejenaru se bazează pe un lot de 17 jucători pentru acțiunea de la Bistrița, alții fiind în imposibilitatea de a onora convocarea din cauza programului de la echipa la care evoluează pe teren mare. Lotul convocat pentru această acțiune constituie, în mare parte, lotul preliminar al României pentru Campionatul Mondial.
Lot România pentru meciurile amicale cu Bulgaria din 30 septembrie și 1 octombrie:
Portari: Laszlo Klein, Ionuț Neacșa, Dragoș Nițu, Daniel Constantinescu.
Jucători: Andrei Balea, Mircea Ungur, Mircea Popa, Andrei Nemițanu, Andrei Ferik, Vasile Pop, Viorel Șaim, Andrei Șumălan, Sadi Suliman Akari, Gabriel Dumitrașcu, Narcis Bădic, Alexandru Bourceanu, Bogdan Covaci.
Antrenor: Virgil Bejenaru.
Notă: La cel de-al doilea joc de pregătire, programat duminică la ora 10:00, este posibil să ajungă și Vlad Mocanu.
Pe lângă jucători consacrați în minifotbal, medaliați la EURO și/sau World Cup, precum: Popa, Balea, Klein, Ungur, Nemițanu sau Ferik, apar și nume noi de jucători, care au impresionat la competițiile din această vară. Cap de listă este desigur, Alexandru Bourceanu, fostul jucător al celor de la Steaua București, cu meciuri în UEFA Champions League, care a ieșit campion național la minifotbal și vicecampion european cu echipa de club în acest an, Ajax Dulcisimo Galați.
Pe listă apare și numele lui Narcis Bădic, fost jucător cunoscut de fotbal la Politehnica Iași, cu peste 60 de meciuri în Liga 1, component al echipei de minifotbal Premier Iași, dar și cel al lui Bogdan Covaci, cunoscut jucător de futsal, vicecampion național la minifotbal în vară, cu Extratereștrii Bistrița.
Dragoș Nițu și Daniel Constantinescu sunt doi portari ce au impresionat în vară, dar și în ultimii ani, pentru Reggio Brașov, respectiv Ajax Galați, iar acum sunt în lotul preliminar pentru WMF World Cup, în timp ce Andrei Șumălan este răsplătit pentru evoluțiile bune de la AEK Oradea, de la EMF Champions League dar și cele pentru Dedeman Oradea, campioană națională la Firme și Instituții.
Alte nume noi din lot sunt: Gabriel Dumitrașcu, locul 4 la Campionatul Național de la Bistrița și participant la EMF Eurocup în Bulgaria, cu Chedra TAX Ploiești, Viorel Șaim, recent medaliat cu bronz la Eurocup cu Nova Vita Tg-Mureș, dar și Sadi Suliman Akari, component în noul sezon al echipei Sam Vig Construct Bistrița.
Primul joc amical dintre România și Bulgaria va avea loc sâmbătă, de la ora 16:30, în timp ce al doilea joc este programat pentru duminică, de la ora 10:00, ambele dueluri urmând să aibă loc la Baza Sportivă „Raoul” din Bistrița. Minifotbalul de top se întoarce astfel în orașul și la baza sportivă ce au găzduit în această vară, cea mai tare ediție de Campionat Național de până în prezent, cu un număr record de spectactori în tribune.
Datorită parteneriatului recent semnat de FRM cu Superbet, la conferința de presă premergătoare evenimentului sportiv, de sâmbătă, dar și la jocurile de pregătire, este așteptat să-și facă prezența fostul mare jucător al echipei naționale de fotbal a României, Florin Răducioiu. Fostul atacant de clasă al „Generației de Aur” a României își alătură numele minifotbalului, după ce în prealabil, alte două nume mari din fotbal, Gavril Balint și Lucian Sânmărtean au fost ambasadori ai Campionatului Național din vară de la Bistrița.
„Vom avea ultima acțiune de verificare inaintea C.M. la Bistrița, acolo unde vom întâlni, ca și înainte de plecarea la C.E. din 2022, echipa Bulgariei, echipă medaliată cu bronz la ultimul European. Am ales Bistrița, în primul rând pentru condițiile oferite acolo, pentru buna organizare pe care sunt convins că o va face, din nou FRM, prin Raoul Borșoș, dar și pentru publicul atât de pasionat de minifotbal care cred că va da un impuls pozitiv echipei înaintea acestui Mondial!
Lotul lărgit pentru Mondial este format din 22 jucători, din toate centrele importante ale minifotbalui din țară: Oradea, Galați, Timișoara, Brașov, Iași, Ploiești, București, Sibiu, Târgu Mureș, Bistrița, Cluj Napoca. Din păcate, nici la această acțiune nu ne vom putea baza pe unii jucători care au meciuri importante de Liga 3 la fotbal. Vom avea la dispoziție 17-18 jucători la Bistrița și vom încerca să-i rulăm pe toți în egală măsură, pentru a vedea în ce măsură pot răspunde la disciplina tactică pe care vrem să o impunem.
Nu este foarte important rezultatul acestor teste, dar echipa Bulgariei are un joc asemănător cu cea a Libanului, echipă pe care o vom întâlni în primul meci la World Cup, așa că normal ne-ar ajuta mult la moral un rezultat pozitiv. În proporție de 80-90% vom definitiva lotul pentru Campionatul Mondial după această acțiune.
Sper să fim inspirați în alegeri, să formăm din nou un grup solid și unit care să aibă toate premisele pentru a face performanță! Mai avem puțin până la C.M. și suntem nerăbdători să purtăm cu mândrie culorile tricolorului pe cele mai înalte trepte ale podiumului! HAI ROMÂNIA!” Virgil Bejenaru, antrenor echipa națională a României
România, actualmente vicecampioană europeană și medaliată cu bronz la ultimul Mondial, a fost repartizată în grupa D a competiției din Emiratele Arabe Unite, alături de: SUA, Spania și Liban. Primul joc de la Ras al Khaimah este programat pentru 26 octombrie, contra celor din Liban.