Virgil Bejenaru: „Dorim să ne respectăm statutul”

Virgil Bejenaru a condus echipa națională a României din august 2019 încoace. Singurul turneu major disputat de România în această perioadă a fost WMF World Cup, la Perth, în Australia, acolo unde „tricolorii” au obținut medaliile de bronz ale competiției.

Acum, echipa națională se pregătește să revină într-o competiție majoră, după o pauză de 2 ani și jumătate, cauzată de pandemia de Covid-19. Campionatul European de Minifotbal, EMF EURO, este programat pentru perioada 4-11 iunie, la Kosice, în Slovacia. În urma tragerii la sorți de luni, 14 martie, echipa nostră face parte din grupa B, alături de: Spania, Albania și Azerbaidjan.

Virgil Bejenaru: „Am urmărit cu mare interes această tragere la sorți, mă bucur foarte mult că minifotbalul internațional de top își va intra din nou în atribuții, după o lungă perioadă de pauză, cauzată de această pandemie.


 Va fi un campionat european atipic, în care valorile vor fi echilibrate, tocmai din prisma acestei perioade de inactivitate competițională. Deși până la această competiție nu vom avea nici un turneu intern de nivel regional sau național, voi fi în continuare atent la toate turneele ce se desfășoară sub egida Federației, pentru a vedea la lucru potențiali jucători selecționabili.


Sper ca echipa națională să beneficieze de un turneu internațional de pregătire înaintea semi-cantonamentului premergător acestui campionat european, ca să avem timp să stabilim în detaliu modalitățile de atingere a obiectivelor.

Ne dorim să ne respectăm statutul, să dominăm grupa din care facem parte, o grupă alături de Spania, o țară cu jucători de valoare in fotbalul pe teren redus, de Albania și Azerbaijan, recunoscute prin dârzenia cu care își joacă șansele la orice competiție și să ajungem din nou în topul minifotbalului european! HAI ROMÂNIA!”